Ce este strabismul?
Strabismul este o afecțiune oculară în care axele celor doi ochi nu sunt paralele, iar unul sau chiar ambii ochi deviază. Strabismul este ușor de recunoscut – de cele mai multe ori, unul dintre ochi fuge din poziția normală de drept înainte. În majoritatea cazurilor, strabismul începe să se manifeste încă din copilărie, principala cauză fiind ereditatea. Alte cauze ce pot duce la apariția strabismului sunt afecțiunile neurologice, cum ar fi sindromul Down, hidrocefalia sau paralizia cerebrală, nașterea prematură, traumatisme cerebrale sau existența unor vicii de refracție. Există și situații în care medicii nu pot identifica factorul care a determinat apariția strabismului.
Important este însă ca în momentul în care se observă ceva în neregulă la alinierea axelor vizuale ale ochilor, să fie consultat un medic oftalmolog. Dacă nu se intervine rapid, șansele de recuperare a vederii la ochiul slab scad destul de mult.
Cum se tratează strabismul?
Cu cât tratamentul este început mai repede, cu atât rezultatele se vor vedea mai repede. În funcție de gravitatea afecțiunii, se poate recomanda purtarea unor ochelari ce ajută la realinierea ochilor. Dacă tratamentul ne-chirurgical nu își fac efectul, nu rămâne altă variantă decât operația pentru strabism. Scopul acestei operații este alinierea globilor oculari și îmbunătățirea vederii prin slăbirea sau întărirea mușchilor care au provocat devierea oculară. În cazurile mai grave, s-ar putea să fie nevoie de mai multe intervenții chirurgicale până ce realinierea axelor globilor oculari este completă.
Cum decurge operația pentru strabism?
Operația pentru strabism nu este dificilă, însă se realizează sub anestezie generală, atât în cazul adulților, cât și în cazul copiilor. Chiar dacă se folosește anestezie generală, nu este obligatorie spitalizarea, pacientul va putea părăsi clinica imediat după intervenție. Ochiul operat va fi pansat pentru o perioadă de 24 de ore după intervenție, iar ulterior va fi prescris un tratament adecvat de către medic. După operație poate să apară o senzație de disconfort local, vedere încețoșată, înroșirea și lăcrimarea ochilor, însă aceste efecte adverse dispar după câteva zile.